Ministerul Muncii arată că nu a fost sesizat oficial de Patronatul Presei Române şi Patronatul Presei Romedia privind renegocierea Contractului Colectiv de Muncă (CCM) la nivelul ramurii mass-media şi precizează că nu este abilitat să se implice
Potrivit Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), prevederile Contractului Colectiv de Muncă (CCM) pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condiţiile legii, ori de câte ori părţile convin acest lucru. "Ca atare, dacă una din părţile semnatare doreşte renegocierea contractului sau a unor clauze ale acestuia, o poate face numai cu acordul tuturor semnatarilor contractului, respectiv Uniunea Naţională a Patronatului Român (UNPR), Patronatul Presei Romedia şi MediaSind. În cazul în care nu se obţine acordul pentru renegocierea contractului colectiv de muncă, acesta îşi produce efectele până la data împlinirii termenului pe durata căruia a fost încheiat", precizează MMFPS într-un comunicat de presă remis, luni, agenţiei MEDIAFAX. Ministerul Muncii subliniază faptul că nu este abilitat în niciun fel să se implice în negocierea sau modificarea unor clauze ale Contractului Colectiv de Muncă în vigoare, fiind doar depozitarul CCM, care reprezintă legea părţilor. |
Intrebari
Bannere
Newsletter
ULTIMELE COMENTARII
-
Marian55
2010-04-04
-
Marian55
2010-04-04
-
ovidiu test
Comentariu test test
2010-04-06
-
NOI
JOS MAFIA ORTODOXA!
2010-04-06
|
|




Ministerul Muncii arată că nu a fost sesizat oficial de Patronatul Presei Române şi Patronatul Presei Romedia privind renegocierea Contractului Colectiv de Muncă (CCM) la nivelul ramurii mass-media şi precizează că nu este abilitat să se implice

